Statul şi industria Horeca sunt duşmani dintodeauna. De ce oare, nu se ştie, devreme ce – cu chiu cu vai – noi cei din branşă ne plătim dările. Statul ar trebui să fie mulţumit, dar nu e. Instituţiile sale ne călăresc continuu, semn că ori sunt pline de responsabilitate civică, considerând că ticăloşii din acest domeniu trebuie ţinuţi din scurt, ori avem de-a face cu un aparat supradimensionat care practic şomează.
Aşa se face că săptămânal avem controale. De la DSV, DSP, primărie de sector, primăria capitalei, poliţie locală, poliţie normală, DIICOT, ITM, ANAF, ANPC, ADP, Pompieri, ORDA (plus alte 3 instante privind drepturile de autor ale muzicii), ofiţeri sub acoperire de la SRI, SIE şi alte servicii, etc, etc.
Şi toţi ne dau amenzi. Că deh … e nevoie de bani la buget. Şi când nu mai avem de unde (pt că inainte de a fi amendaţi ne jumuleşte statul prin taxe şi impozite) şi le arătăm domnilor inspectori buzunarele goale, într-un gest de frondă, aceştia se supără şi ne ţin minte drept intreprinzători recalcitranţi.
Acum ce să zic… S-o spun? Să n-o spun? O s-o spun: Ei ne dau amenzi, noi nu le plătim! Chiar de-ar fi să avem bani pentru aceste amenzi uriaşe şi disproporţionate faţă de economie, tot n-ai cum să plăteşti deoarece sunt sume nerealiste. Oricum nimeni, vă asigur, nu are banii necesari achitării acestor amenzi. Ni-meni. Ca să înţelegeţi, o amendă pentru un lucrător fără contract e de 40.000 lei. Ori pe lângă barmani, ospătari, femei de serviciu, meşteri, sau manageri care au contract de muncă, avem personal auxiliar, plătit cu ziua şi care nu doreşte sub nicio formă contract de muncă. De pildă DJ-ii. Prinzi un dj bun, vine o dată pe lună şi trebuie să-i faci contract. Îl întrebi dacă are un PFA sau un SRL ceva şi spune că nu. Îi spui că îi faci contract de muncă şi nu vrea. Că nu vrea obligaţii, nu vrea program. Şi fix atunci apare ITM-ul şi mi-l prinde, iar nefericitul declară că n-are nicio treabă şi că patronul nu i-a oferit contract. Şi iată cum, deşi plăteşti zeci de mii de lei pentru angajaţi, se găseşte motiv de un 40.000 lei. Sunt mulţumiţi dacă au prins unul la banii ăştia.
Şi apoi vin ceilalţi şi ceilalţi intr-o procesiune care nu se termină niciodată. Chiar mă gândeam că ar trebui să mă las de business-ul ăsta şi să-mi depun CV-ul la una dintre aceste instituţii, dar tare mi-e teamă că în scurt timp nu va mai fi nimeni de amendat. Pe la noi prin Centrul Vechi sunt multe locaţii inchise, iar cele care au rămas abia se târâie în contextul economic complicat al prezentului.
Şi cea mai mare problemă este totuşi circul. Cum se întâmplă ceva pe undeva, iar povestea rasuflă în presă, cum instituţia vizată începe un hei-rup energic, împarte furibund amenzi în dreapta şi în stânga, bătându-se în piept că ei fac şi dreg. Un astfel de circ s-a întâmplat şi zilele trecute la noi în centru, când sâmbătă noaptea, echipe furibunde de la mai multe instituţii s-au pus pe treabă, infierând cu mânie munca la negru, evaziunea fiscală şi minorii din cluburi. În consecinţă au fost arestate vreo 20 de fătuci, presupuse prostituate, iar mass-media a preluat corect ordinul de zi pe unitate şi am văzut cu toţii la TV cum statul a stârpit atât munca la negru, cât şi evaziunea fiscală. Singura problemă a rămas cea cu fătucile care lucrau prin zonă şi care nu vor să se alinieze la standardul actual feminin de videochat sau onlyfans